CEREREA DE PROIECTE nr. IP24/2022 (MySMIS: POCA/1022/2/2)
27 octombrie 2022,
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației, prin Autoritatea de Management a Programului Operațional Capacitate Administrativă
LANSEAZĂ
CEREREA DE PROIECTE nr. IP24/2022
Sprijin pentru implementarea de măsuri de reformă în domeniul transparenței, eticii și integrității, în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020
CEREREA DE PROIECTE se regăsește în sistemul informatic MySMIS2014, astfel:
= Cod apel: POCA/1022/2/2 Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice
= Titlu: IP24/2022 Sprijin pentru implementarea de măsuri de reformă în domeniul transparenței, eticii și integrității
Pentru a putea obține finanțare în cadrul acestei cereri de proiecte, propunerea trebuie să se încadreze în:
- Axa prioritară 2. Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente,
- Obiectivul specific 2.2. Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice
Scopul acestui apel este de a sprijini Autoritatea Electorală Permanentă în dezvoltarea și implementarea de măsuri necesare creșterii transparentei, eticii și integrității, pe de o parte, în cadrul instituției, și pe de altă parte, în cadrul partidelor politice din România, prin dezvoltarea de mecanisme care să ajute la identificarea de date și la monitorizarea indicatorilor privind fenomenul corupției, cu scopul implementării de măsuri de reducere și combatere a acestuia.
Rezultatele așteptate ale POCA la care proiectul depus în cadrul acestui apel trebuie să contribuie sunt următoarele:
- R1: Prezentare standardizată a datelor și informațiilor publice gestionate de autoritățile și instituțiile publice;
- R2: Creșterea gradului de implementare a sistemului de control managerial intern în autoritățile și instituțiile publice;
- R3: Aplicarea unitară a normelor, mecanismelor și procedurilor în materie de etică și integritate în autoritățile și instituțiile publice;
- R5: Grad crescut de conștientizare a corupției atât în rândul cetățenilor cât și al personalului din administrația publică;
- R6: Îmbunătățirea cunoștințelor și a competențelor personalului din autoritățile și instituțiile publice în ceea ce privește prevenirea corupției.
Poate solicita finanțare în cadrul acestui apel Autoritatea Electorală Permanentă.
Pot fi parteneri următoarele categorii de instituții:
- autorități și instituții publice centrale așa cum sunt ele adresate în SCAP;
- autorități administrative autonome;
- ONG-uri, cu excepția Grupurilor de Acțiune Locală;
- instituții de învățământ superior acreditate și de cercetare.
Prezenta cerere de proiecte, în cadrul mecanismului non-competitiv, este cu termen limită de depunere și are o alocare financiară eligibilă orientativă de 10.000.000,00 lei.
Fișa de proiect (anexa I a prezentului ghid) poate fi depusă începând cu data lansării oficiale a cererii de proiecte. Sesiunea de depunere a fișelor de proiect va rămâne deschisă până la data de 11 noiembrie 2022, ora 23:59.
Fișa de proiect se va transmite exclusiv în format electronic, semnată de către reprezentantul legal sau un împuternicit la adresa de mail fisedeproiect@poca.ro, cu menționarea, în subiectul mesajului, cererea de proiecte POCA/1022/2/2 (IP24/2022).
Cererea de finanțare se va depune, exclusiv prin aplicația MySMIS2014, până la data de 29 noiembrie 2022, ora 23:59. Este responsabilitatea solicitantului să transmită cererea de finanţare în termenul stabilit de autoritatea de management.
Pentru vizualizarea documentelor aferente IP24/2022, vă rugăm să accesați lista de mai jos:
Ghidul solicitantului IP24/2022 (MySMIS: POCA/1022/2/2) – Sprijin pentru implementarea de măsuri de reformă în domeniul transparenței, eticii și integrității
= Anexa I: Fișa de proiect – click aici;
= Anexa II: Instrucțiune de completare a cererii de finanțare – click aici;
= Anexa III: Formulare standard ce însoțesc cererea de finanțare – click aici;
= Anexa IV: Criterii de verificare a conformității administrative și a eligibilității – click aici;
= Anexa V: Criterii de evaluare tehnică și financiară – click aici;
= Anexa VI: Documente aferente etapei de contractare – click aici.