Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Autoritatea de Management a Programului Operaţional Capacitate Administrativă (AM POCA) a continuat organizarea sesiunilor de formare dedicate beneficiarilor și potențialilor beneficiari POCA, finanțate în cadrul proiectului Sprijin pentru activitățile de publicitate, informare și comunicare ale AM POCA, cod SIPOCA 38, cod MySMIS 122485.
În perioada 5-7 octombrie 2021, au fost organizate, la Hotelul Ibis Styles Bucharest City Center, din București, două sesiuni de formare adresate beneficiarilor POCA din cadrul autorităților administrației publice locale, pe următoarele teme:
– Managementul finanaciar al proiectelor finanțate din fonduri europene – comunicatul de presă al evenimentului poate fi accesat aici;
– MySMIS – comunicatul de presă al evenimentului poate fi accesat aici.
Sesiunile de formare fac parte dintr-o serie de acțiuni ale AM POCA de a asigura informarea beneficiarilor și potențialilor beneficiari cu privire la aspecte referitoare la gestionarea proiectelor pe parcursul întregului ciclu de viață, având ca scop transmiterea optimă a informațiilor relevante privind POCA, pentru a asigura implementarea cu succes a proiectelor și, implicit, creșterea ratei de absorbție a fondurilor la nivelul programului operațional.
Organizarea evenimentului a fost monitorizată de către Societatea Academică din România, în calitate de monitor social, în baza unui Pact de integritate, în cadrul unei inițiative DG Regio și Transparency International pentru asigurarea transparenței către publicul larg cu privire la modul de utilizare a fondurilor europene.