Luni, 03 iunie 2019,
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă,
PUBLICĂ
la Ghidul solicitantului aferent cererii de proiecte non-competitive POCA/486/1/1 (IP13/2019) „Sprijin pentru acțiuni de consolidare a cooperării dintre autoritățile administrației publice centrale și structurile asociative ale autorităților administrației publice locale pentru implementarea de acțiuni de reformă”, în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA).
AM POCA anunță modificarea termenului de transmitere a cererii de finanțare, din Subsecțiunea 4.2: Cererea de finanțare, din cadrul Ghidului solicitantului aferent cererii de proiecte non-competitive nr. IP13/2019 (POCA/486/1/1), aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice nr. 1286/08.03.2019, după cum urmează:
-> „Cererea de finanțare se va depune, exclusiv prin aplicația MySMIS2014, până la data de 15 iulie 2019, ora 17:00”.
-> Toate celelalte prevederi ale ghidului solicitantului și ale anexelor acestuia, rămân neschimbate!
-> Este responsabilitatea solicitantului să transmită cererea de finanțare în termenul stabilit mai sus.
Pentru vizualizarea documentelor aferente acestei cereri de proiecte, vă adresăm rugămintea de a accesa:
Ghidul solicitantului IP 13/2019 (POCA/486/1/1): „Sprijin pentru acțiuni de consolidare a cooperării dintre autoritățile administrației publice centrale și structurile asociative ale autorităților administrației publice locale pentru implementarea de acțiuni de reformă„, împreună cu anexele acestuia:
Anexa I – Fișa de proiect IP13/2019
Anexa II – Instrucțiune completare MySMIS IP13/2019
Anexa III – Formulare standard ce însoțesc cererea de finanțare IP13/2019
Anexa IV – Criterii de verificare a conformității si eligibilității IP13/2019
Anexa V – Criterii de evaluare tehnică și financiară IP13/2019
Anexa VI – Documente aferente etapei de contractare IP13/2019