Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Autoritatea de Management a Programului Operațional Capacitate Administrativă (AM POCA), lansează, astăzi, 28.09.2016, spre consultare publică, în cadrul Obiectivului Specific 1.3: Dezvoltarea și implementarea de sisteme standard și instrumente moderne și eficiente de management la nivelul instituțiilor din sistemului judiciar, Ghidul solicitantului IP4/2016, împreună cu anexele acestuia.
În acest context, părțile interesate sunt invitate să se implice în procesul de consultare a ghidului, iar opiniile și contribuțiile la îmbunătățirea acestor documente sunt așteptate, în formatul pus la dispoziție de AM POCA, până la data de 10 octombrie 2016.
Pentru vizualizarea documentelor consultați lista de mai jos:
Ghidul solicitantului IP4/2016: Sprijin pentru acțiunile de consolidare a unui management integrat strategic la nivelul sistemului judiciar și pentru consolidarea capacității instituțiilor din sistemul judiciar;
= Anexa nr. 1 – Fișa de proiect;
= Anexa nr. 2 – Cererea de finanțare;
* Cererea de finantare sectiunea 24;
= Anexa nr. 3 – Lista de verificare a conformității administrative și a eligibilității;
= Anexa nr. 4 – Grila de evaluare tehnică și financiară;
= Anexa nr. 5 – Documente pentru contractare:
* Alte formulare si acordul de parteneriat.