Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management a Programului Operațional Capacitate Administrativă (AM POCA), relansează, astăzi, 18 ianuarie 2018, spre consultare publică, în cadrul Obiectivului Specific 2.2: Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice, Ghidul solicitantului CP 7/2017 (MySMIS: POCA/195/2/2), împreună cu anexele acestuia.
În acest context, părțile interesate sunt invitate să se implice în procesul de consultare a ghidului, iar opiniile și contribuțiile la îmbunătățirea acestor documente sunt așteptate, în formatul pus la dispoziție de AM POCA, până la data de 30 ianuarie a.c.
Pentru vizualizarea documentelor aferente acestei cereri de proiecte, vă adresăm rugămintea de a accesa lista de mai jos:
Ghidul solicitantului CP 7/2017 (MySMIS: POCA/195/2/2) – măsuri de creștere a gradului de conștientizare a corupției și de creștere a transparenței la nivelul autorităților și instituțiilor publice locale din regiunile mai puțin dezvoltate
= Anexa I: Instrucțiuni de completare a cererii de finanțare – click aici
= Anexa II: Formulare standard ce însoțesc cererea de finanțare – click aici
= Anexa III: Criterii de verificare a conformității administrative și a eligibilității – click aici
= Anexa IV: Criterii de evaluare tehnică și financiară – click aici
= Anexa V: Documente aferente etapei de contractare – click aici