Joi, 19 noiembrie 2015
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă
LANSEAZĂ
CEREREA DE PROIECTE IP2/2015 – Sprijinirea acțiunilor privind creșterea transparenței în autoritățile și instituțiile publice precum și a măsurilor aferente sistemului de control managerial intern
în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020
Proiectele vor fi depuse în cadrul Axei prioritare – 2. Administrație și sistem judiciar accesibile și transparente, Obiectivului specific (OS) 2.2 – Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice.
În acest context, părțile interesate sunt invitate să depună:
- fişa de proiect (Anexa nr. 1) începând cu data de 20 noiembrie 2015 până la data de 21 decembrie 2015.
- cererea de finanţare (Anexa nr. 2) – în perioada de acordare a asistenței de către AM POCA și după expirarea acestei perioade, dar nu mai târziu de 8 februarie 2016.
Fişa de proiect și cererea de finanțare vor fi depuse:
- Prin poştă (inclusiv servicii de curierat), cu confirmare de primire, la adresa: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice, Direcţia pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative, Piaţa Revoluţiei nr.1A, intrarea D, sector 1 Bucureşti, cod poştal 010086, cu menționarea cererii de proiecte IP2/2015.
sau
- Personal sau prin intermediul unei persoane desemnate la adresa menţionată mai sus.
Pentru vizualizarea documentelor aferente acestei cereri de proiecte, vă adresăm rugămintea de a accesa lista de mai jos:
- Ghidul solicitantului IP2/2015 – Sprijinirea acțiunilor privind creșterea transparenței în autoritățile și instituțiile publice precum și a măsurilor aferente sistemului de control managerial intern
- Anexa nr. 1 – Fișa de proiect;
- Anexa nr. 2 – Cererea de finanțare;
- Anexa nr. 2 – Cererea de finanțare – secțiunea 7 buget;
- Anexa nr. 3 – Formularul Specimen de semnături;
- Anexa nr. 4 – Formularul de identificare financiară;
- Anexa nr. 5 – Graficul estimativ privind depunerea cererilor de rambursare;
- Anexa nr. 6 – Format standard al adresei de înaintare a cererii de finanțare.
Mai multe informaţii puteţi solicita la adresa de e-mail amdca@poca.ro.